LIFE („— Ai primit măcar o chitanță? — Nu...”)
De ziua lui Jules Verne
Stimate cititoare, stimați cititori,
Ieri a fost ziua lui Jules Verne — incomparabilul scriitor care mi-a fermecat copilăria
Design pe Canva
Foto: The French History Podcast
De ziua lui Jules Verne, un text din seria LIFE, ca să se vadă ce le trece prin cap copiilor…
Din clasa a V-a până într-a VII-a, la Școala din Militari, am avut două Profesoare de Română. Cea dintâi ne-a pus să facem niște caiete acasă, speciale, cu scriitori. Cea care i-a luat locul ne-a dat și mai mult de furcă. Pe lângă temele obișnuite, pentru fiecare oră de Română trebuia să copiem într-un caiet două sau trei (nu mai țin minte exact) pagini dintr-o carte — orice carte. Și apoi ne controla caietele în clasă.
A fost ceva devastator: colegi care în viața lor puseseră mai des mâna pe minge la fotbal, făcând henț, decât pe carte erau obligați să vină cu cele două pagini copiate din cărți la fiecare oră de Română. Până și pe mine, care inițial copiasem plin de râvnă pagini care îmi plăcuseră mai mult (dar pierdeam timpul să caut și să găsesc paginile alea, ca să le copiez), a început să mă enerveze lungimea textului pe care trebuia să-l transcriu în caiet.
Parcă autorii de literatură conspiraseră să pună în cărțile lor numai descrieri kilometrice: pagina din care eram obligat să copiez era una fără un spațiu alb, „bloc”, cu text îndesat de sus până jos. Am căutat cărți cu mai multe dialoguri, fiindcă observasem că replicile erau „pe verticala” paginii și dura mai puțin copierea lor. Am găsit în bibliotecă o carte de teatru, dar piesa mi s-a părut atât de plicticoasă, încât am copiat cu silă, din ea, cele două pagini pentru următoarea oră de Română.
Ce să fac, ce să fac?...
Întâi l-am imitat pe Jules Verne și am copiat dintr-o carte a lui o scenă în care erau câteva replici și care îmi ocupa un sfert din cele două pagini. Restul am pus de la mine, continuînd dialogul personajelor lui Jules Verne și mizînd pe faptul că Profesoara nu va ține minte exact, în detalii, tocmai scena aia.
Mi-a ieșit manevra scriitoricească, astfel încât mai apoi am substituit mai mulți autori din care trebuia să copiez. Începeam cu un fragment al scriitorului și apoi continuam eu, cu dialoguri având replici tot mai scurte. Mi-am dat seama că e riscant să-i iau locul lui Jules Verne, astfel că am găsit tot felul de autori obscuri, în bibliotecă, din care „copiam” cam 10%, restul punând de la mine. Profesoara trecea prin dreptul fiecărei bănci, îmi vedea paginile „copiate” scrise frumos, trecea mai departe.
În final, implicarea mea auctorială a atins cote maxime. Am început să inventez autori și titluri și să „copiez” din cărțile inexistente ale unor scriitori inexistenți scene cu care umpleam în maximum 10 minute cele două scârbavnice pagini. Scena „copiată” era cam așa:
Bărbatul strigă:
— Cum ai putut să faci asta?
Soția lui răspunse:
— Ce era să fac?
— Trebuia să mă întrebi înainte!
— Mi s-a părut că nu te interesează…
— Cum să nu mă intereseze?
— Am greșit, iartă-mă! Ce ne facem acum?
— Ai primit măcar o chitanță?
— Nu…
— Nu? Dumnezeule, cât de naivă poți să fii?!
— Iartă-mă, eram complet zăpăcită…
— Zăpăcită?!?
— Da…
Poate că autorii mei inexistenți de cărți inexistente nu scriau prea grozav, dar după cele zece minute în care „copiasem” din ei cele două pagini pentru ora de Română, mă puteam tolăni în pat, cu niscaiva mere alături, ca să citesc din acei autori existenți pe care-i iubeam.
Foto: Centrul Cultural Pitești
Design pe Canva: © Daniel Cristea-Enache
Toate textele mele de pe platforma Substack le veți putea citi, ca și pe acesta, gratuit, în fiecare marți.
Dacă doriți să vă abonați la contul meu de Patreon pentru a avea acces oricând la întregul meu conținut (Texte | Newsletter Cultural | Cursuri academice online), folosiți pentru abonare butonul
Dacă v-a plăcut acest text din Texte © Daniel Cristea-Enache, îl puteți distribui prin butonul de mai jos. Vă mulțumesc pentru că faceți parte din comunitatea celor 13.000 de cititoare și cititori ai mei!📖
