Stimate cititoare, stimați cititori,
Z. Ornea despre N. Iorga și Nae Ionescu: https://www.patreon.com/posts/z-ornea-despre-n-117544538
A apărut numărul pe Noiembrie al revistei „Realitatea Evreiască”, publicație a FCER - Federația Comunităților Evreiești din România - pagina oficială
La rubrica mea „Profil de scriitor”, am selectat două răspunsuri dintr-un interviu mai vechi făcut cu regretatul cărturar pentru “Adevărul literar și artistic”.
Un fragment:
O altă întrebare i-a adus în discuție pe N. Iorga și Nae Ionescu, cu naționalismul lor xenofob. Iată răspunsul marelui istoric literar:
— Îl admir mult pe N. Iorga pentru tot ceea ce înseamnă pentru cultura românească. L-am studiat, pe întreg spaţiul operei sale atât de cuprinzătoare, adesea în stare aproape de transă. În 1970 am publicat cartea mea “Sămănătorismul” (recent reeditată), în care N. Iorga a fost personalitatea dominantă şi creatoare a curentului. Şi, cum se ştie, cartea mea e profund critică faţă de sămănătorism ca şi faţă de toate curentele de idei de structură tradiţionalist-neaoşistă. Cunosc bine şi naţionalismul său xenofob. Dar nu uit că încă în timpul primului război mondial s-a despărţit polemic de maniacul antisemit A.C. Cuza, că în 1923, protestând împotriva manifestaţiilor antisemite studenţeşti („generaţia de la ‘22”) şi-a dat demisia din demnitatea de rector, a fost constant potrivnic mişcării legionare, fiind asasinat în noaptea tragică de 27/28 septembrie 1940 de aceşti energumeni. Cred, într-adevăr, că N. Iorga a fost, cum era denumit, „apostolul neamului”. Şi aşa va rămâne câtă vreme — să sperăm că nesfârşită — va dăinui cultura românească. Evreitatea mea, pe care, de altfel, nu mi-am ascuns-o niciodată (aş spune dimpotrivă) nu mă împiedică deloc să recunosc o mare valoare de interes naţional, chiar dacă a fost constant antisemit. Nu am citit deloc senin prefaţa lui Nae Ionescu la romanul lui M. Sebastian “De două mii de ani”. Dar aceasta nu pentru că sunt evreu de origine ci pentru că această prefaţă sfidează spiritul de toleranţă democratică din raţiuni ideologice ortodoxiste. Şi am fost la fel de indignat când am întâlnit într-un articol al aceluiaşi Nae Ionescu din „Cuvântul” injurii împotriva lui Samuil Micu, considerat doar „un călugăr papistaş”, negându-i, deşi a fost cofondator al Şcolii Ardelene, chiar calitatea de român numai pentru că a fost de confesiune greco-catolică. Şi nu l-a declarat acelaşi Nae Ionescu neromân pe I.C. Brătianu („dar român n-a fost”), totuşi unul dintre fondatorii României moderne, numai pentru faptul că a adaptat, la noi, modelul civilizaţiei occidentale?
Întregul număr al revistei „Realitatea Evreiască” poate fi citit aici: https://www.jewishfed.ro/downloads/realitatea/RE666-667.pdf
În viitoarea mea carte, “Istoria literaturii române. De la începuturi”:
— Z. Ornea
Foto: Dan Vatamaniuc / Muzeul Naţional al Literaturii Române