Stimate cititoare, stimați cititori,
Două despărțiri dureroase…
Pe 19 ianuarie a murit Etgard Bitel, membru în Colegiul editorial al publicației online „Literatura de azi”, scriitor, traducător, ziarist, redactor șef al publicației „Curierul de Pretutindeni”; Așdod, Israel.
Eu personal și cultura română în special am pierdut un mare prieten…
Foto: Mesagerul de Neamț
Pe 21 ianuarie a murit marele critic de teatru George Banu. O pierdere grea, ireparabilă pentru teatrul românesc.
Foto: Florin Ghioca - Theatre Photographer
A apărut numărul pe ianuarie al revistei „Scrisul Românesc”. Am răspuns și eu la o anchetă foarte interesantă, realizată de Carmen Firan, ceilalți autori invitați fiind Mihaela Miroiu, Ioana Ieronim, Gabriel Coșoveanu, Marcel Tolcea, Odilia Roșianu, Anamaria Beligan, Robert Șerban și Iulian Boldea, fiind anunțată și o continuare în numărul următor. Tema anchetei a fost Timpul biologic. Timpul psihologic.
Foto: https://www.rciusa.info/
Iată o întrebare din ancheta revistei și răspunsul meu la ea:
„— Are timpul puterea de a vindeca, așa cum se spune?
— În unele situații, da, în altele, nu. Când îmi amintesc de vreun episod existențial din copilărie sau adolescență în care mă frământam (uneori se mai întâmpla, de obicei eram vesel și fără griji), mi se pare aproape comic azi. Ia te uită ce probleme mai aveam și eu, îmi spun și cataloghez episodul în categoria copilăriilor, la propriu și la figurat. Dar în unele situații, timpul nu vindecă. Nu voi uita niciodată ultimele ore și minute din viața mamei mele adoptive, suferința ei teribilă în agonia finală, suferința mea că nu o pot ajuta nicicum. Acea oră finală de la spital este de neuitat și de nevindecat: mă bântuie încă, deși au trecut nouă ani de atunci. Face și Timpul, săracul, ce poate. E neputincios în fața amintirilor cumplite.”
Întregul număr din „Scrisul Românesc” poate fi citit aici: https://cutt.ly/v9qhp1g
La emisiunea „Revista Culturală Trinitas” realizată de Teodora Stanciu la Radio Trinitas, am vorbit despre Clubul de joi al Profesorului, un proiect din Republica Moldova marca AGIRoMd:
Emisiunea a fost difuzată în direct duminică, 22 ianuarie 2023; iar rubrica mea o puteți asculta aici:
Foto: Marius Brașoveanu
La invitația Danei și a lui Ion Cocora, am văzut la TNB, la Sala Studio, două spectacole remarcabile ale Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău: Capcana (după Mihail Bulgakov) și Frunze de dor (după Ion Druță):
Spectatorii și-au arătat entuziasmul după al doilea spectacol, însă adevărul estetic este că primul a fost (în opinia mea) și mai pregnant. Jocul lui Emil Gaju a fost memorabil. O imagine cu actorul venit de la Chișinău:
Foto: Alina Cristea-Enache
Alte vești frumoase din Republica Moldova…
ȘTIRI CU POEZIE - DE LA CLUBUL PROFESORULUI DE JOI: LABORATORUL DE IDEI CREATIVE
„Poezia este înălțătoare precum aspirația.”; „Ea „îmbracă” și „dezbracă” suflete, se pune pe altar și se lasă mângâiată de ochiul și cugetul cititorilor”; „Poezia se echivalează cu libertatea gândului”; „E un organism viu, pulsând de energia autorilor, încorporată în rime”, sunt câteva dintre opiniile pe care cadrele didactice și le-au exprimat, pe data de 19.01.2022, în cadrul ședinței online a Clubului profesorului de joi: Laboratorul de Idei Creative cu genericul „Strategii interactive de învățare a textului liric”, proiect coordonat de conf. univ., doctor în pedagogie Mariana Marin, președintă AGIRoMd și moderat de Natalia Moglan, profesoară de limba și literatura română, IPLT „Hyperion”, or. Durlești.
„Dialogul didactic, inițiat de Natalia Moglan, a debutat cu reflecții pragmatice asupra modului de învățare a poeziei, de receptare creativă a textului liric de către elevi, prin implementarea inovatoare a diverselor strategii precum brainstormingul cu mapa de imagini (în baza poeziei „Într-un lac” de Tudor Arghezi și „Decembre” de George Bacovia), conexiunile și asocierile forțate („Pleiadă” de Lucian Blaga), întrebarea-problemă cu variante de răspuns („Vârsta de aur a dragostei” și „Leoaică tânără, iubirea” de Nichita Stănescu, „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga), texte calchiate sau experimentul literar (în baza textelor poetice „Altă matematică” de Nichita Stănescu și „Sara pe deal” de Mihai Eminescu), reprezentarea grafică sau inteligențele multiple (în baza poeziilor „Decor” de George Bacovia și „Paradis în destrămare” de Lucian Blaga, ), cercul emoțiilor („Lacul” de Mihai Eminescu) etc.
Discursul pedagogic a fost apoi animat de aprecierile valoroase ale unui Campion al Limbii Române, domnul Daniel Cristea-Enache, profesor universitar la Facultatea de Litere, Universitatea din București, critic literar, care, inspirat de pana poeților Mihai Eminescu, Tudor Arghezi sau Nichita Stănescu, pledează pentru libertatea interpretării textului poetic în corespundere cu propriile trăiri și experiențe. Poezia nu poate fi înrămată și strâmtorată de anumite rigori metodologice, consideră profesorul Cristea-Enache. Ea trebuie receptată creativ din cumulul de imagini contrastante, fiind un instrument de gândire. În acest sens, „am gustat” febril din versul plin de culoare al poeților contemporani Eugen Cioclea și Grigore Chiper, care reușesc printr-un limbaj familiar să transpună frământările secolului în care trăim.”
Mai multe detalii despre proiect, pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/agiromd
Mariana Marin, conferențiar universitar și președinta Asociației Generale a Învățătorilor din România, filiala din Republica Moldova:
Foto: Lina Burbulea
Noul curs academic online ținut de conf. univ. dr. Daniel Cristea-Enache de la Facultatea de Litere, Universitatea din București: „Cinci scriitori români în 15 lecții” [Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Marin Preda, Nichita Stănescu]
Pre-condiție pentru audierea cursului: cursanții trebuie să fie abonați la contul meu de Patreon, la orice tip de abonament.
Aici vă puteți abona: https://www.patreon.com/danielcristeaenache
La final, vor fi eliberate — la cerere — Certificate de audiere a cursului
Înscrieri: danielcristeaenache@gmail.com
Cursul 9: sâmbătă, 28 ianuarie, orele 11-13 (Despre Camil Petrescu, cursul 3). Cursul este ținut live pe Google Meet cu toți cursanții, iar apoi înregistrarea cursului este încărcată pe contul meu de pe platforma Patreon.
Foto: MNLR
În revista online „Literatura de azi”, revistă sub egida Uniunii Scriitorilor din România, indexată EBSCO, Odilia Roșianu a scris despre UNIREA, nicidecum „mica unire” – 24 ianuarie 1859.
Foto: Dinu Lazăr
Iată un fragment din articolul semnat de Odilia Roșianu, redactorul-șef al revistei:
„Hotelul Concordia (nume predestinat?), din str. Smârdan nr. 39, a fost scena pe care s-a jucat un act important ce avea să preceadă transformări majore. În noaptea de 23 spre 24 ianuarie membrii partidei naţionale și-au dat seama că alegerea domnului Moldovei pe tronul Ţării Româneşti este singura soluţie posibilă pentru Unire. Iar pe 24 ianuarie 1859, când li s-a prezentat această idee, conservatorii au renunțat și ei la propriile candidaturi, votându-l în unanimitate pe același colonel Cuza.”
Articolul poate fi citit integral aici: https://www.literaturadeazi.ro/panoramic/24-ianuarie
Și o urare personală de Ziua Unirii:
Pe 23 ianuarie a fost Ziua internațională a scrisului de mână. La Vârfuri am găsit acum o vreme un caiet al meu din Facultate, când învățam pentru L.R.C.:
Și tot pe 23 ianuarie a fost ziua unei mare poete. La mulți și buni ani! pentru Ileana Mălăncioiu
Foto: Cato Lein
Un scurt poem de Ileana Mălăncioiu, Nu pot să mă plâng, din volumul Urcarea muntelui (1985):
Rubrica Întâmplări emoționante de Diana Serena Bunea
O traducere nouă din Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry:
„Astfel, micul prinț îmblânzi vulpea. Iar când ora despărțirii se apropie:
— Ah, spuse vulpea... voi plânge.
— Este vina ta, răspunse micul prinț, eu nu doream să te rănesc dar ai vrut să te îmblânzesc.
— Desigur, adăugă vulpea.
— Dar o să plângi, spuse micul prinț.”
Continuarea o puteți citi la rubrica Dianei Serena Bunea, Guest Author pe contul meu de Patreon. Vă puteți abona chiar acum, alegând abonamentul Popular sau orice alt tip de abonament:
Foto: Anastasia Moise
Ieri a fost ziua unui erou al timpurilor noastre. Credeam că numai în romane mai există asemenea oameni... La mulți ani lui Volodimir Zelenski!
Foto: Pinterest
Dacă v-a plăcut Newsletter Cultural © Daniel Cristea-Enache/ Joi, 26 ianuarie 2023, îl puteți distribui prin butonul de mai jos. Vă mulțumesc pentru că faceți parte din comunitatea celor 13.000 de cititoare și cititori ai mei!