„Pogrom la București” (III)

O cronică în „Literatura de azi”

Stimate cititoare, stimați cititori,

Am reluat cronica literară săptămânală în „Literatura de azi”; o puteți citi și în revistă aici: https://www.literaturadeazi.ro/rubrici/cronica-literara/pogrom-la-bucuresti-iii-59505. Iată textul cronicii:

Pogrom la București (III)

Lipsa unei perspective mai largi asupra evenimentelor făcea ca în timpul rebeliunii legionare Brunea-Fox să nu poată evalua situația din realitatea obiectivă a pogromului antisemit. De o acuitate psiho-morală extraordinară, însemnările făcute de el „la cald”, noaptea târziu, după câte o zi plină de vești terifiante ajunse până la el, dar inverificabile, reflectă mai mult reverberarea întâmplărilor oribile în conștiința reporterului decât întâmplările însele. Neștiind, neavând cum să știe proporțiile exacte ale pogromului, reporterul aflat în interiorul locuinței face presupuneri, compară fapte și date, leagă deductiv și inductiv ceea ce aude, fiind în incapacitate de a avea o reprezentare exactă asupra pogromului.

Pe 24 ianuarie, însă, el va porni pe urmele pogromului și capitolul astfel intitulat începe cu el alături de alți câțiva, în „mașina ce gonește hurducat spre pădurea Jilavei”. Dimineața acestei zile, de 24 ianuarie, „le-a deschis în sfârșit ușile spre o realitate atât de vag percepută”. Cele deja petrecute, dar necunoscute încă, încep „să capete contur”, iar „proporțiile pogromului” ies treptat la iveală. Brunea-Fox ajunge la Morgă; și face o numărătoare macabră: „zeci de cadavre la abator, zeci de cadavre la Jilava, zeci de cadavre la Băneasa!”. 

În capitolul următor, În Pădurea Jilava, el încearcă să facă ordine în informațiile primite și să „sistematizeze” oroarea. În ce privește „lotul numeros al dispăruților despre care nu se știe nimic”, reporterul de meserie și vocație enumeră categorial „avocați și medici, ingineri, intelectuali, negustori și funcționari”. La Jilava au fost, află el de la un plutonier, „vreo sută șaizeci” cadavre, dintre care „s-au ridicat patruzeci-cincizeci”. 

Brunea-Fox pășește, ca în transă, printre cadavrele despuiate ale evreilor de diferite vârste, torturați înainte de a fi uciși, și pune pe hârtie — pentru posteritate — o pagină pur și simplu atroce prin referentul ei: „Zac în grupuri, câte trei, sau individual, perechi sau răzleți, așa cum au fost întovărășiți în clipita morții. Cu brațele ridicate deasupra capului, unii, întinse de-a lungul trupului alții, sau răsucite cu partea unghiilor în sus, singurele mădulare urnite din înțepenirea definitivă, de operațiile jefuitorilor veniți imediat după carnagiu, din comunele apropiate. Lângă fiecare creștet străjuiește — pământesc nimb al jertfei — o aureolă de sânge. În ce loc fizic au căpătat lovitura supremă? Toți, de la băiețașul firav, cu bucle roibe și glezne de fetiță, până la bătrânul cu barbișon coliliu, deschid spre văzduh o gură pe trei sferturi știrbă. Efectul caznelor prealabile? Opera postumă a bunilor creștini, veniți să scoată și dinții de aur?” (pp. 45-46). 

Brunea-Fox studiază îndeaproape cadavrul unui „bărbat de statură mijlocie, bine împlinit”, apoi pe al unui „flăcăiaș subțire, blond” căruia i s-au smuls unghiile, apoi pe al unui „bărbat atletic”, cu „piept lat, picioare și brațe vânjoase”, al unui „ins mărunțel, cu un puf bălai pe creștet”, al unui „copilandru cu bucle arămii, coaste în relief, impuber”, un „vlăjgan” care a fost „emasculat” de torționari, o succesiune îngrozitoare de cadavre mutilate... Copleșit, la propriu și la figurat, de „leșurile desfigurate”, reporterul va „repeta”, cum spune, „cercetarea”, încercând să identifice cunoscuți și reușind în câteva recunoașteri, la rândul lor terifiante. Finalul capitolului este de o veritabilă plasticitate morbidă, ca și cum ne-am afla la turnarea unui film de groază, iar nu în realitatea românească propriu-zisă a lui ianuarie 1941. Reporterul și tovarășii lui pleacă de la Jilava cu mașina; și… „când am pornit, șoferul ne arată ceva cu degetul îndreptat spre văzduh. Stoluri de corbi, momiți de ospățul ieftin, rotesc croncănind. La intrarea satului, grupurile de țărani continuă să sfătuiască domol, cu o falsă indiferență, cătând spre motocicliștii germani care trebăluiesc la mașină. O femeie mestecă tacticos un covrig și ridică o țâră capul să se uite la persoanele din taximetru.” (p. 51).

Revenind din rurala Jilavă în „civilizatul” București, reporterul va contempla, a posteriori, „dinamica distrugerii” din cartierele evreiești, din Văcărești și Dudești, uluit fiind de imaginea caleidoscopică a „demenței nimicitoare”. Sute de „prăvălii, dughene, ateliere, locuințe particulare” au fost tocate și distruse mărunt de legionari care „au dispus și de răbdare și de timp”. Printr-o analogie uimitoare, Brunea-Fox compară un cartier devastat cu un „fagure uscat” din care „n-a rămas măcar o alveolă negolită”. O nouă enumerare, de data aceasta și profesională, și spațială, dă o imagine de ansamblu asupra pogromului antisemit făcut de „armia verde” în București. Iată turul de orizont reușit acum, după o cercetare pe teren, de reporterul nostru: „Galanteriile, băcăniile, magazinele de pălării, cofetăriile, magazinele de mobilă, de manufactură, cafenelele, vopselăriile au fost reduse la același schelet. Calea Moșilor, Văcărești, Bărăției, B-dul Maria, Căuzași, Labirint, Mircea Vodă, între Dudeștiul cu ulițele lui până-n Raion și Vitan, Calea Călărași, Str. Traian, Lânăriei, Halele, Șerban-Vodă, Rahova, Obor au fost puricate până-n cele mai mici cute.” (p. 60).

După această privire panoramică, Brunea-Fox va extrage în vederea consemnării câteva „scene - episoade - instantanee”, apoi va reveni „printre cadavrele Morgei”, conștient că rândurile sale devin în acest fel un documentar și un memorial. „Însemn lucrurile astea — scrie el într-un mod asumat testimonial —, cu perspectiva imaginei ce și-a coagulat la distanță trăsăturile inițial încâlcite. Dacă o fac, nu-i pentru vanitatea câtorva rânduri literare, ci ca un documente de obsesie.” (p. 79). Astfel, dacă la Morgă mintea lui e „ca o mașină de înregistrat imagini”, acasă, când scrie pe hârtie, „cu datele întâmplărilor confirmate”, radiografiază precis realitatea macabră a pogromului antisemit, inventariind, tot așa, exact (ca un reporter obligat să se confrunte cu oroarea, să o privească în față) martiriul evreilor „răpiți în puterea nopții de la domiciliu, cărați la abator și răpuși acolo ca dobitoacele”. 

În capitolul Povestea unui triplu asasinat, reporterul devine interlocutor al rabinului Gutman, scăpat ca prin minune cu viață — și la un moment-dat avem o nouă imagine sintetică, de ansamblu și de perspectivă amplă asupra pogromului: „Trei zile și două nopți, populația evreiască a Capitalei a fost abandonată jafului și crimei. Camioane încărcate cu martiri porneau slobode, în cântece, ca la o nevinovată excursie, fără să întâlnească un obstacol. Spre Jilava, spre Abator, spre Băneasa…” (p. 105). 

Orașul măcelului se încheie cu un Relache… datat 1 februarie 1941, în care autorul se minunează ca de un „miracol” că poate circula liber prin București, că poate vorbi fără teamă, că e tratat cu politețe la un control militar în tramvai, că poate asculta Radio Londra, că nu mai tresare înfricoșat când aude soneria…

„Dar pentru cât timp — se întreabă el la finalul cărții — ni s-a concesionat acest privilegiu?” Cum arătam în primul „episod” al acestei cronici, din 6 februarie 1941 încep, literalmente, să curgă dispoziții și legi prin care Conducătorul Statului, Ion Antonescu, persecută sistematic și metodic populația evreiască. În iunie 1941, același Antonescu decretează intrarea României în război, alături de Germania lui Hitler. Calvarul evreilor bucureșteni din timpul rebeliunii legionare, din ianuarie 1941, va fi doar o secvență dintr-un desfășurător istoric monstruos.

Cartea lui Brunea-Fox este una excepțională, deopotrivă ca document istoric și ca reportaj literar; și ar trebui predată și studiată în școală.

----

F. Brunea-Fox, Orașul măcelului. Jurnalul rebeliunii și al crimelor legionare, prefață de Andrei Crăciun, Editura Hasefer, București, 2021, 130 p.

Foto: Centrul Cultural Pitești
Design pe Canva: © Daniel Cristea-Enache

Toate textele mele de pe platforma Substack le veți putea citi, ca și pe acesta, gratuit, în fiecare marți. Dacă doriți să vă abonați la contul meu de Patreon pentru a avea acces oricând la întregul meu conținut (Texte | Newsletter Cultural | Cursuri academice online), folosiți pentru abonare butonul

Dacă v-a plăcut acest text din Texte © Daniel Cristea-Enache, îl puteți distribui prin butonul de mai jos. Vă mulțumesc pentru că faceți parte din comunitatea celor peste 12.000 de cititoare și cititori ai mei! 📖